Datorită structurii de acționariat a companiei, investitorii publici – chiar și cei cu dețineri majore – nu au un cuvânt de spus, referitor la viitorul companiei, scrie Business Insider.
Facebook are două clase de acțiuni. Tranzacțiile de acțiuni clasa A, sub denumirea „FB”, se realizează pe piețele publice și presupune un vot pe acțiune. Acțiunile clasa B sunt disponibile celor din interior și au 10 voturi pe acțiune.
Zuckerberg deține multe acțiuni clasa B și are 60% din puterea de vot. De asemenea, Mark este președintele Facebook. Cu alte cuvinte, dacă dorește să se întâmple ceva la Facebook, se va întâmpla.
În prezent, Zuckerberg și Facebook se află în atenția autorităților din cauza scandalului Cambridge Analytica și investitorii activiști se simt fără putere.
Trezoreriul din Illinois este ultimul investitor care cere demisia lui Zuckerberg din funcția de președinte. „În ansamblu, domnul Zuckerberg nu răspunde în fața nimănui”, a declarat Michael Frerichs, citat de Financial Times. „Nici în fața consiliului, nici a acționarilor. În prezent, domnul Zuckerberg este propriul lui șef și strategia nu funcționează”.
Frerichs administrează fondurile de economii pentru universitate ale cetățenilor din Illinois și folosește investițiile pentru a pune presiune asupra companiilor, în scopul responsabilizării. El susține un plan al comptroller-ului (manager) statului New York, Scott Stringer, care a cerut demisia lui Zuckerberg.
Stringer – care administrează fonduri cu o participație de aproape un miliard de dolari la Facebook – dorește un președinte independent și adăugarea a trei membri în consiliul Facebook, cu expertiză în etică și protecția datelor.
Argumentul său este simplu: dezvăluirea potrivit căreia firma Cambridge Analytica a folosit în scop abuziv datele a milioane de utilizatori a dus la scăderea cu 60 miliarde de dolari a capitalizării de piață a Facebook. Controlul lui Zuckerberg asupra Facebook-ului presupune o vulnerabilitate a acțiunilor, în cazul în care el greșește masiv – și urmările îi vor viza inclusiv pe acționarii „fără putere”.
Zuckerberg nu va renunța ușor la control. „Unul din lucrurile de care sunt mândru este structura companiei, la sfârșitul zilei, este o companie controlată. Nu suntem la mâna acționarilor pe termen scurt. Putem realiza aceste produse și putem lua aceste decizii spre binele comunității”, a declarat Zuckerberg, luna trecută, pentru publicația Vox.